Damaris Cupsa

Credința adevărată E credința ancorată în Cristos, E credința neclintită Care nu-și caută niciun folos! Credința adevărată E credința care se jertfește, E credința ce se-avântă Chiar dacă lumina n-o zărește! Credința adevărată E o credință tulburătoare, E credința aceea sfântă, În fața ei nimic rău nu stă-n picioare! Credința

Ai cobarât la noi, Tu, Domn al veșniciei, Tu, Cel de necuprins și Fiu al Celui Preaînalt! Ai coborât și Te-ai lăsat pradă neputinței, Îmbrăcând un trup de om neânsemnat. Ai coborât la noi pe acest pământ murdar, Plin de păcat și inimi ca de piatră. Ai coborât, venind ca

Viața este o continuă alergare Și așa ușor poți să te rătăcești, Dar, fiindcă am auzit a Domnului chemare N-am să-mi leg inima de lucruri pământești. Căci tot ce am ești numai Tu Isuse Și în afară de Tine nu mai îmi doresc nimic! Căci Tu-mi dai bucurii nespuse, De

Stăm uneori și ne gândim la viața noastră, la trecutul nostru și neștiind ce ne rezervă viitorul ne gândim inevitabil la Dumnezeu, dar este trist faptul că doar atunci când nu știm ce ne așteaptă sau când nu mai știm ce să facem, abia atunci ne gândim la Dumnezeu, abia

O, dacă ai ști ce-nseamnă iubirea Ce Domnul ți-o va dărui! Ai ști să prețuiești acuma așteptarea Și pentru toate ai mulțumi. Chiar dacă singură adesea simți că ești Și zilele parcă atât de agale trec. Chiar dacă-n zare lumina nu o mai zărești Tu, draga mea, nu dispera ci

Te vei întâlni cu Domnul într-o zi Și ai să vezi că tot ce ai făcut El va ști; Nici măcar gândul sau inima ta Nu pot să se ascundă de privirvirea Sa. Căci El e Domnul, Creatorul, Care a luat în mână lutul, L-a modelat și i-a dat viață

În urmă cu ceva vreme obișnuiam să cred că binecuvântarea înseamnă a fi scutit de încercări. Iar acum când privesc în urmă îmi dau seama cât de incorect și imatur era modul în care gândeam. Dar acest lucru se datora faptului că înca nu sosise vremea să intru în Mâna

E atâta suferință, Doamne, în popor Că inima ni se-nfioară! Doamne! Toarnă leacul Tău alinător Să lege rănile, să nu mai doară? Auzim vești de prigoniri și de război, Vedem cum lumea-ntreagă se destramă Și omenirea se scufundă în noroi Fiindca Vocea Ta nu o mai ia în seamă. Nelegiuirea