O, rugăciune-n toi de noapte,
În ceas târziu ce har tu îmi reverși,
Când pe genunchi aud a Domnului șoapte
Și din ruine inima mi-o rezidești!
O, cântare-n lacrime scăldată,
Ce mângâiere știi să dai!
Chiar de-mi era inima împovărată...
Făceai din odăiță un colț de Rai!
O, tăcere-asurzitoare,
Ce binecuvântare tu mi-ai fost,
Când am auzit vocea-I iubitoare
Și m-a ridicat din starea-n care-am fost!
O, cărare printre stânci,
În strâmtorare ești o binecuvântare!
Străbătându-te, mai aproape de Domnul mă aduci,
Mai aproape de răsplata de dincolo de zare!
O, binecuvântat pustiu,
Unde inima mea însetată
L-a găsit pe Domnul Sfânt și Viu,
Ce din izvorul vieții mi-a dat apă.
O, vale a plângerii,
Ce binecuvântare tu mi-ai fost;
Căci chiar dacă deasupra-mi norii erau negrii,
Dumnezeu a dat vieții mele rost!
O, mare învolburată
Ce barca vieții o zguduiai...
Cu Domnul Meu am învățat să merg pe apă
Și la porunca Lui pe loc te linișteai.
O, încercare-ngăduită,
Când în drumul vieții te-ntâlnesc,
Mă-nveți să am o inimă mulțumită
Cu care orice ar fi, pe Domnul să-L slăvesc!
O, ce binecuvântare
E să știu că Dumnezeu e Suveran,
Să știu că orice-n cale mi-ar apare
E-ngăduit să-mi dea avânt spre noul Canaan!
O, Ghețimani, grădină cu măslini,
Ai fost atât de binecuvântată!
Isus în tine s-a rugat cu-amare lacrimi,
Acceptând ca voia Tatălui întotdeauna să se facă.
O, Golgota, dealul căpățânii,
Ce har mare ți-a fost dat!
Pe tine să moară Domnul vieții
Ca să salveze omenirea din păcat.
O, jertfă sfântă, minunată,
Ce dar nemeritat tu ești!
Privind la tine-mi văd haina mea pătată
Și cu dragostea ta mereu mă copleșești!
O, inimă de om,
Ce binecuvântată ești!
Dacă-L primești azi pe Isus ca Domn,
În veci de veci ai să trăiești!