Pe cărarea vieții tale
Poate ești o floare frântă
Și călcată în picioare,
Crezând c-ai fost învinsă-n luptă.
Coroana împodobită cu petale
Ți-a fost zdrobită și lăsată-n soare,
De talpa ce-a pășit cu nepăsare
Fără să vadă lacrimle tale.
S-au scurs din tine mari dureri
Și lacrime amare-au curs șuvoi,
Dar nu la întâplare astăzi suferi
Și ești pătată cu noroi.
Căci zdrobirea zămislește
O mireasmă sfântă și sublimă,
Ce nici o altă floare nu o dăruiește,
Decât cea care-a fost o floare frântă.
Florile din câmp ș-or pune-o-ntrebare:
Ce floare oare dăruiește
Mireasma aceasta fără asemănare
Ce pământu-ntreg împodobește?
Atunci tu le vei putea răspunde:
Am fost și eu cândva o floare-n câmp,
Încălzită-n soare și legănată-n vânt,
Crezând că mireasma mea va ajunge oriunde...
Însă n-am știut cu ce mireasmă m-a creat
Acel ce m-a pictat petală cu petală,
Numai atunci când suferința m-a călcat,
Rodind din zdrobire mireasma mea reală.
Doamne, azi îți mulțumesc
Pentru că sunt o floare frântă,
Căci mireasma pe care o răspândesc
E mireasma Ta, iubite Tată!