Mulțumesc, iubite Tată,
Pentru tot ce am primit,
Pentru grija arătată
Și iubirea-Ți mare, ce-am simțit!
Căci în fiecare zi, Părinte,
Te-am văzut lucrând în viața mea,
Iar azi nu știu dacă am cuvinte
Ca să-Ți mulțumesc atâta cât aș vrea.
Însă am să-ncerc să leg cuvinte
Ca să-Ți spun cât Te iubesc,
Cât însemni Tu pentru mine,
Pentru tot ce-n viața mea Tu ești!
Mulțumesc de pâinea caldă,
De apă, haine și cămin!
Mi-ai purtat de grijă, Tată,
Făcându-mi cerul vieții mai senin.
Mulțumesc de soarele ce dulce,
A bătut în geamul meu
Și de ploaia care-aduce
Speranța unui rod mereu!
Mulțumesc de răsăritul, care
A trezit în mine bucuria
Și pentru apusul care
Mi-a amintit de promisiunea Ta!
Mulțumesc de cerul cald pe care
L-ai pictat cu-atâta măiestrie!
Pentru c-am văzut a Ta splendoare,
A Ta frumusețe și-armonie!
Mulțumesc de apa dulce
Din izvorul sfânt, curat,
Care zi de zi-mi aduce
Răcorire sufletului însetat!
Mulțumesc pentru Cuvântul vieții,
Care mi-a deschis mereu
Luminosul orizont al dimineții,
Frumusețea vieții lângă Dumnezeu!
Mulțumesc pentru cântarea
Care-n orice clipă m-a-nsoțit,
Aducând în suflet ușurarea
Și o pace cum n-am mai întâlnit!
Mulțumesc de rugăciunea
Ce-ai primit-o pe altar,
C-ai înfăptuit minunea,
Revărsând în vața mea mult har!
Mulțumesc pentru tăcerea,
Uneori fără răspuns...
Ea m-a învățat răbdarea,
Ș-așteaptarea în ascuns.
Mulțumesc pentru-ntristarea
Care pentr-o vreme am simțit,
Căci așa am cunoscut iubirea
Și mângâierea-Ți fără de sfârșit!
Mulțumesc de harul care
Zi de zi L-ai revărsat
Și pe-a mele vieți cărare
Binecuvântări ai presărat!
Mulțumesc de-a Ta-ndurare
Ce-ai păstrat-o pentru min',
C-am văzut a Ta lucrare
Împlinindu-se deplin!
Mulțumesc pentru-ncercare,
Pentru lacrimi și suspin,
Ce m-au apropiat mai tare
De Tine, Tatăl meu divin!
Mulțumesc pentru-ntrebări,
Pentru răscrucile de drum,
Căci prin aceste frământări
Am cunoscut brațul Tău cel bun!
Mulțumesc că m-ai primit
Ori de câte ori am alergat la Tine!
Cu atâta drag Tu m-ai privit
Și Ți-ai întins mâna înspre mine.
Mulțumesc c-ai fost cu mine
Prin orice clipe am trecut!
De mi-a fost greu sau mi-a fost bine,
Am fost mereu sub al Tău scut.
Iar acum când ușa anului se-nchide,
Îți aduc ca jertfă sfântă, mulțumirea,
Pentru că doresc, cerescule Părinte,
Să nu plec de la Tine toată viața mea!
Apoi, când ușa anului cel nou se va deschide,
Tot recunoștința mea-Ți voi da,
Pentru că știu că promisiunile vestite,
Cu ochii mei împlinindu-se le voi vedea!
Mulțumesc!
