Pe calea cea veche și îngustă,
Pe drumul pietros și bătătorit,
Puțini sunt cei ce se mai avântă
Pe poteca 'nspre Cerul mult dorit...
Căci azi sunt multe căi în lume,
Sunt largi și ușor de străbătut.
Mulți merg pe ele crezând că sunt bune,
Căutând fericirea în formele de lut.
Pe calea îngustă pășit-au cei sfinți,
Ce azi ne privesc de sus din Cetate.
Oare văd ei urmași pășind smeriți,
Sau mândrii pământeni ce de Domnul stau departe?
Oare nu e trist când privesc ei din Cer
Și văd o lume orfană de Tată,
Ce încearcă să nege supremul adevăr
Că Dumnezeu ne este Creator și Tată?
Ce dureros e să ai un Tată-n Cer
Și să negi spunând că nu există!
Să fugi de El din răsputeri
Cufundându-te singur într-o viață tristă...
Fericirea trecătoare a acestei lumi
Îți macină ființa toată.
Zi de zi te zbați s-aduni, s-aduni
Și-ntr-o clipită au dispărut deodată!
Ostenit de atâta trudă ajungi să plângi
Căci singurătatea e atât de cruntă!
Chiar de ești înconjurat de mulți amici,
De lipsa de Dumnezeu nimic nu te ajută!
Așa sunt mulți și aleargă ne'ncetat
Încercând scopul vieții să-l atingă,
Uitând că doar prin Cel ce I-a creat
La împlinirea deplină pot s-ajungă.
Atâția rătăcitori în jurul nostru se perindă
Și poate trecem pe lângă ei nepăsători...
Tăcând, mergând mai departe, lăsându-i să se piardă
Cuvintele nerostite ne vor fi acuzatori!
De aceea azi eu strig pe ulițe, prin văi:
Orfani de Dumnezeu, eu am în Cer un Tată
Ce vă iubește și vrea să fiți copii Săi
Și să nu vă mai înstrăinați de El niciodată!
Amin