E atâta suferință, Doamne, în popor
Că inima ni se-nfioară!
Doamne! Toarnă leacul Tău alinător
Să lege rănile, să nu mai doară?
Auzim vești de prigoniri și de război,
Vedem cum lumea-ntreagă se destramă
Și omenirea se scufundă în noroi
Fiindca Vocea Ta nu o mai ia în seamă.
Nelegiuirea ajunge pân' la culme,
Sodoma și Gomora se ridică din genune;
Vei trimite, Doamne, focul peste lume
Ca să-și amintească din nou de Tine?
Știm, Doamne, că o a doua jertfă
Pentru răscumpărare nu va mai fi
Și simțim că a Ta Mână bună
Peste lumea asta nu pentru mult întinsă va mai fi.
Căci venirea Ta e gata să apară
Și foșnetul pașilor Tăi se aude tot mai tare,
Pământul și creația întreagă se înfioară
Fiindcă știu că vi o, Doamne Mare!
Atâtea semne sunt ce ne vorbesc
Că nu e mult, că venirea Ta e aproape,
Dar oamenii nu se tem și nu se pocăiesc
Căci întunericul cel gros le acoperă a lor pleoape.
Puterea celui rău e tot mai mare
Și se luptă ca să ne zdrobească
Pe noi, copiii Tăi ce stăm în așteptare
S-apară Brațul Tău ca să ne izbăvească.
O, vino Dumnezeule Viteaz!
Luptă pentru cei ce Te urmează!
Luptă și izbăvește-ne din acest necaz
Și lasă peste noi a mângâierii rază!
Căci noi Te așteptăm Stăpâne,
Cu mâinile slăbite, cu inimile frânte
De dor să Te vedem pe Tine
Cum vi să ne duci în locașurile sfinte!
Ne e dor de locul unde ai plecat!
Ne e așa dor Isuse, Doamne, de Tine!
Noi Te așteptăm să revii de când Te-ai înălțat
Să vi să ne iei și pe noi cu Tine acolo unde nu mai sunt suspine!