Nimic din nimicul ce-l aveam 'nainte
Nu-mi mai folosește la nimic,
Căci nimeni și nimic din lume
Nu poate da viață din nimic!
Eram un praf ce zboară în nimic,
Într-un neant de goluri și risipă.
Eram micimea mică din nimic
Ce plutește în derivă pe a timpului aripă...
Însă am naufragiat în palma Ta...
Nu știam de-i Har, de e-ntâmplare!
Credeam că nu mă vezi, că-s doar un praf, o pată,
Un mic nimic în marea aceasta mare.
Dar Tu mă cunoșteai, știai că am un nume
Și m-ai strâns în pumn cu gingășie...
Și-am înțeles că nu-s nimic ci sunt ceva în Tine,
Căci nimicul nu-l poți strânge-n pumn, se-mprăștie.
M-ai îmbrățișat cu drag, inimă la inimă
Și nimicul ce-l aveam în piept a-nceput să bată.
A-nceput să curgă-n mine pace, iubire și lumină,
Căci ești singurul ce a putut din nimic să dea viață!
Astăzi nu mai sunt nimic căci Te am pe Tine!
Acel ce ești Totul, Totului în Tot!
Ți-ai pus amprenta și viața Ta în mine
Și-n zborul dorului spre cer, pe Tine-n piept Te port!