Vreau să Îl cunosc pe Dumnezeu!

 Stăm uneori și ne gândim la viața noastră, la trecutul nostru și neștiind ce ne rezervă viitorul ne gândim inevitabil la Dumnezeu, dar este trist faptul că doar atunci când nu știm ce ne așteaptă sau când nu mai știm ce să facem, abia atunci ne gândim la Dumnezeu, abia atunci ne gândim să Îl includem și pe El in imaginea vieții noastre. Este trist pentru că ordinea ar trebui să fie invers: mai întâi de toate să ne gândim la El și apoi să privim viața noastră și tot ce ține de ea în funcție de Dumnezeu, Tatăl nostru, din perspectiva Lui. El ar trebui să fie centrul vieții noastre! Și mă întreb de ce nu facem așa? De ce pentru atât de puțini oameni Dumnezeu este prioritatea numărul unu și pentru atât de mulți Dumnezeu a devenit cea mai neglijată parte din viața lor?
 Avem atâtea dorințe și planuri pentru care ne zbatem zi de zi, iar în alergarea noastră devenim atât de ocupați și orbiți de îngrijorări încât uităm cine este Dumnezeul nostru și ce poate să facă pentru noi. Și uite așa ne străduim noi singuri să izbutim în viața aceasta cu greutățile si bucuriile ei și devenim atât de absorbiți de lupta aceasta de supraviețuire, care defapt este zadarnică fără Dumnezeu, încât nu mai avem timp să ne oprim, să ne plecam pe genunchi și să stăm de vorba cu Cel care are toată puterea în cer și pe pământ, Cel care știe totul și poate să faca totul pentru noi. Și mă întreb de ce e așa?
 Suntem atât de mulți cei care am crescut în familii de credincioși și am auzit de mici vorbindu-se despre Dumnezeu și despre minunile pe care Le-a făcut în viețile atâtor oameni. Am avut harul să creștem în familii în care nu a existat o zi în care să nu se amintească despre Dumnezeu. Am devenit atât de obișnuiți cu lucrurile acestea încât am ajuns să fim îngrijorător de superficiali în credință și tot ce ține de relația noastră cu Dumnezeu. Am crescut cu Dumnezeu în familiile noastre, însă nu am căutat ca Dumnezeu să crească în noi. Și uite așa ajungem să trăim viața de adult în care problemele devin din ce în ce mai mari, iar Dumnezeu devine din ce în ce mai mic în viețile noastre. De ce?
 Ne întrebăm de ce biseicile au devenit atât de reci si încăpătoare, pe când ar trebui să fie în clocot pentru Dumnezeu și atât de neîncapatoare încat să fi nevoit să te grăbești să ajungi mai devreme la adunare ca să ai loc în biserică, pentru că sunt atât de mulți cei care se adună în Casa lui Dumnezeu pentru că El este VIU și PREZENȚA LUI este REALĂ în mijlocul lor. Este trist faptul că în zilele noastre bisericile sunt pline numai atunci când vine un invitat cunoscut, pe care oamenii sunt curioși să îl vadă. Atât de neglijat a ajuns să fie Dunnezeu de către noi încât am ajuns să Îl considerăm și pe El un invitat al bisericii, când ne rugăm "Doamne, te rugăm să vii în mijlocul nostru!". Imaginați-vă să vă invite cineva să intrați în propria casă. Sună absurd, însă fără să conștientizăm, exact așa facem cu Dumnezeu când ne rugăm în felul acesta.
"Îngerul Bisericii din Laodicea scrie-i: << Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:" Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi recesau în clocot! >>" Apocalipsa 3: 14- 15
" Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine." Apocalipsa 3: 20
 De ce tot mai mulți tineri pleacă și sunt atrași de lumea aceasta? Poate pentru că atmosfera din biserică a devenit atât de asemănătoare cu lumea, încât mulți ajung să spună ca e tot una dacă sunt în biserică sau că sunt în lume. Sau poate pentru că oamenii din lume sunt mai calzi la suflet decât cei din biserică. Ce s-a întâmplat cu noi de am ajuns în stadiul acesta? Am ajuns să fim în biserică și să tânjim după Dumnezeu, să mergem la Adunare pentru că am vrea să ne întâlnim cu El și să plecam de acolo mai însetați de cât am venit, nu pentru că ne-am întâlnit cu El și acum ne dorim mai mult, ci pentru că nu L-am găsit acolo. De ce? pentru că L-am înghesuit pe Dumnezeu acolo într-un colțișor neînsemnat al vieților noastre și restul le-am umplut de formalismele și superficialitățile lumii. Și apoi ne întrebăm de ce nu mai simțim călauzirea Lui prin Duhul Sfânt și am ajuns atât de slabi în credință încât orice adiere a vânturilor străine ne-ar culca la pământ, iar dacă încă mai stăm în picioare este numai datorită milei lui Dumnezeu. Am ajuns să privim la istorisirile veteranilor în credință despre experiențele lor cu Dumnezeu, ca la niște basme, ca la niște lucruri care în vremea noastră nu se mai pot întâmpla. De ce? Deoarece atâta credință avem, cât de mare Îl vedem noi pe Dumnezeu! Dumnezeul care făcea minuni atunci este același și astăzi! El nu s-a schimbat! Noi suntem cei care nu mai suntem la fel ca și primii creștini! Noi suntem cei care ne-am îndepărtat de Dumnezeu și de dragostea dintâi!
" Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești. "Apocalipsa 2: 4- 5
 Fiindcă în ultima vreme m-au frământat aceste gânduri pe care le-am scris mai sus, și pentru că prin Harul Lui, Dumnezeu, a adus în viața mea oameni, slujitori ai Lui, prin care mi-a vorbit și am înțeles că și eu mă aflu în aceeași stare ca majoritatea "creștinilor" din ziua de azi. Am înțeles că Domnul îmi vorbește și că mă cheamă să ies din starea aceasta și astfel s-a aprins în inima mea dorința să mă apropii mai mult de El. Am început să citesc mai mult și mai mult din Cuvantul lui Dumnezeu, de asemenea am început să mă rog mai mult și mai conștient ca înainte și îmi amintesc foarte clar momentul în care viața și relația mea cu Dumnezeu s-a schimbat radical. S-a intamplat intr-o seara cand m-am așezat pe genunchi și am început să mă rog și după câteva propoziții în care îi mulțumeam Domnului pentru tot ce a făcut pentru mine, am rostit următoarele cuvinte "Doamne vreau să cunosc Voia Ta, vreau să aud glasul Tău!". În momentul acela am auzit urmatoarea întrebare "Dar cunoști tu glasul lui Dumnezeu?". Aceste cuvinte mi-au schimbat viața, deoarece abia atunci am înțeles realitatea stării în care am ajuns și nu am mai putut face nimic decât să plâng înainte Lui pentru că nu existau cuvinte care să poată descrie ceea ce simțeam în acele momente. Am început să ma întreb... de câte ori mi-a vorbit Dumnezeu, dar eu nu am înțeles ce dorea să îmi spună pentru că nu Îi cunoșteam glasul, deoarece petreceam atât de puțin timp în rugăciune cu El și poate de cele mai multe ori o făceam din obișnuință. În momentele acelea mi-am dat seama că Dumnezeu vrea mai mult de la mine.
 Exemplul practic care m-a ajutat să înțeleg aceste lucruri este următorul: Atunci când petreci tot mai mult timp stând de vorbă cu persoana pe care o iubești, ajungi să îi recunoști vocea dintre mii și mii, pentru că vocea ei devine inconfundabilă pentru tine și nu numai atât; cu cât petreceți mai mult timp comunicând unul cu celălalt cu atât ajungeți să vă cunoașteți mai bine, atât de bine încât la un moment dat nu mai sunt necesare atât de multe cuvinte pentru că ști ce gândește celălalt doar privindu-l. Și cu cât vă cunoaște-ți mai bine cu atât dragostea pe care v-o purtați unul celuilalt este tot mai mare, atât de mare încât nu puteți lăsa să treacă o zi fără să vă vedeți sau să vorbiți măcar o dată, doriți sa fiți pentru totdeauna împreună si de nedespărțit.
 Știu că ceea ce am scris în rândurile acestea de mai sus sună a basme și povestea de dragoste ideală pe care o considerăm ireală și de neatins, însă Dumnezeu o asemenea relație își dorește să aiba cu fiecare din noi! Oare de cât timp așteaptă să stea de vorbă cu TINE? Oare înțelegem noi cu adevărat cât de mult ne iubește Dumnezeu? El și-a dat pe SINGURUL SĂU FIU ca jertfă pentru plata păcatelor noastre pentru ca să fim curățiți prin sangele Lui Sfânt ca să putem sta in prezența Lui, fiindcă Dumnezeu este Sfânt și El nu poate privi păcatul, însă atât de mult a iubit pe păcătoși încât a făcut pentru noi SACRIFICIUL SUPREM!
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viață veșnică." Ioan 3: 16
De îndată ce o să realizezi aceste lucruri nu poți să mai rămâi în starea în care ești, atât de departe de Dumnezeu! Nu poți să rămâi neschimbat! Eu nu mai sunt aceeași persoană din clipa în care m-am întâlnit cu adevărat cu Dumnezeu!

VREAU SĂ ÎL CUNOSC PE DUMNEZEU! Vreau să ajung să spun că sunt în totalitate dependentă de El, de dragostea Lui, de harul Lui, de puterea Lui, de sfințenia Lui și de părtășia mea cu El! Îmi doresc să pot să spun și eu ca și psalmistul David: "Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi. Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui, în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul. Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă! Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!" Psalmul 27: 1- 8

                                                             Dar TU?

"Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică; îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii. Vei fi plin de încredere şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că te poţi odihni liniştit." Iov 11: 13- 18